Creșterea productivității prin folosirea unui sistem ERP

Digitalizarea informației este o necesitate în epoca vitezei. Orice companie care dorește să se ridice la standarde europene și să atingă succesul are nevoie de un sistem informatic bine pus la punct. Inteligența artificială care stă la baza unui sistem ERP are rolul de a imita acțiuni efectuate de om și de a le realiza într-un timp mult mai scurt. De aceea, un astfel de sistem este un instrument de nelipsit într-o firmă. În prezent, sistemul ERP este cel mai utilizat soft în business, datorită multitudinii de funcții pe care le îndeplinește. Ce este, mai exact, un software ERP și cum te ajută acesta să crești productivitatea companiei?

Ce este un sistem ERP?
Un sistem sau un software ERP (Enterprise Resource Planning) este o platformă informatică pentru afaceri care funcționează într-o bază de date comună. Cu alte cuvinte, platforma ERP integrează toate departamentele companiei și centralizează toate informațiile, în timp real. Sistemul ERP facilitează fluxul de informații între departamente și ajută la realizarea diverselor operațiuni de administrare care au loc într-o firmă. Sistemul ERP este o aplicație complexă, unică. Dacă, în trecut, fiecare departament deținea propriul soft, ceea ce s-a dovedit ineficient, în prezent, companiile reușesc să se organizeze mult mai bine lucrând într-o singură aplicație. 

Funcțiile unui sistem ERP
Sistemul ERP este alcătuit din mai multe module sau aplicații care exercită funcții diferite într-o companie. Softul poate fi personalizat în funcție de necesitățile firmei tale. Ce roluri poate îndeplini un sistem ERP?
Cum ajută la creșterea productivității?
Nu degeaba sistemul ERP este preferat de foarte multe companii. Acesta aduce anumite avantaje care determină progresia afacerii și îmbunătățirea rezultatelor. Cum ajută ERP creșterea productivității?

Scade rata erorilor 
Inteligența artificială greșește foarte rar. De aceea, printr-un sistem ERP, erorile umane sunt evitate. Spre exemplu, un calcul efectuat manual într-o factură poate avea urmări neplăcute, însă, prin facturare automată, ai încredere că informațiile sunt corecte. Acest lucru scade costurile și optimizează circuitele de lucru.

Crește ritmul de lucru
Datorită automatizării diferitelor operațiuni, ritmul de lucru crește. Unele operațiuni, cum ar fi cele contabile, realizarea inventarului sau a diferitelor rapoarte sunt consumatoare de timp, atunci când sunt efectuate manual. Însă, sistemul ERP generează automat adeverințe, contracte, salarii, analize, rapoarte și multe alte procese. De asemenea, softul facilitează transferul rapid al documentelor între departamente. Astfel, angajații se pot concentra pe atingerea altor obiective, mai importante pentru companie.

Colaborarea eficientă
Datorită bazei de date comune, angajații pot colabora constant. Sistemul ERP permite transferul și accesarea fișierelor dar și efectuarea operațiunilor de pe orice dispozitiv, oriunde și oricând, fie că ești pe teren, la birou sau acasă. De asemenea, colaborarea cu partenerii, furnizorii și clienții este mult mai bună cu ajutorul softului ERP. Softul poate trimite, automat, notificări sau mailuri clienților și poate propune necesarul de stocuri. 

Onorarea rapidă a comenzilor
Prin buna gestionare a stocurilor și preluarea rapidă a comenzilor, sunt prevenite problemele ce pot apărea din cauza unei organizări deficitare. Întârzierea procesării unor comenzi îngreunează procesul de lucru și poate duce la pierderea clienților. 

Administrarea financiară
Sistemul ERP organizează o companie și din punct de vedere financiar. Softul ajută la utilizarea resurselor în cel mai avantajos mod, la analiza financiară a fluxului de numerar și la identificarea problemelor legate de acest aspect. O gestiune corectă a banilor determină creșterea productivității.

Evidența stocurilor și a încasărilor
Un alt aspect care optimizează procesul de lucru este faptul că sistemul ERP actualizează stocurile și încasările. Detaliile despre produsele de pe stoc, vânzări, achiziții pot fi accesate rapid. Astfel, îți poți crea o imagine de ansamblu, în orice moment, asupra modului în care funcționează afacerea. 

Îmbunătățirea deciziilor
Datorită rapoartelor generate cu ajutorul softului, vei putea lua cele mai bune decizii pentru businessul tău. Accesul rapid la toate detaliile și operațiunile îți oferă un control total asupra afacerii.

Control asupra activității angajaților
Sistemul ERP îți permite să urmărești activitatea angajaților în timp real, ceea ce te ajută să ai o viziune mai bună asupra procesului de lucru. Astfel, poți identifica aspectele care trebuie modificate pentru eficientizarea operațiunilor. 

În concluzie, sistemul ERP ajută la eficientizarea activităților în orice companie, ceea ce crește productivitatea și îmbunătățește cash-flow-ul afacerii. Charisma ERP poate fi soluția potrivită pentru afacerea ta.