Charisma Billing for Energy premiată pentru proiectele din piața de energie electrică

București, 30 ianuarie 2014

Charisma Billing for Energy, soluţia dezvoltată de TotalSoft pentru automatizarea şi simplificarea contorizării şi facturării consumurilor individuale de energie electrică a fost premiată, în cadrul Galei Premiilor eFinance, cu distincția “eBusiness Software for energy billing”. Premiul a recunoscut succesul implementării soluției în cadrul companiei Tinmar, unul dintre liderii pieței private de energie electrică din România.

Proiectul Tinmar este doar unul dintre proiectele câștigate anul trecut de TotalSoft în piața de energie electrică și marchează o nouă verticală de business pentru Charisma Billing, după cea de utilități și energie termică.

“TotalSoft are o tradiţie în furnizarea de soluţii software pentru sectorul energetic, către companii precum Transelectrica, Hidroelectrica, RePower, Nuclearelectrica, Petrom Energy sau e-ON. Charisma Billing for Energy aduce simplitate şi eficienţă în activităţi critice, cu mare impact în reducerile de costuri operaţionale şi creşterea profitabilităţii. Distincția primită în cadrul Galei eFinance ne onorează şi subliniază preocuparea noastră de a lansa soluţii puternice, inovative, către un sector strategic pentru România” a declarat dl Daniel Ionescu, Sales & Marketing Director, TotalSoft.

Charisma Billing for Energy contorizează şi înregistrează consumurile pe tip de consum şi tip de energie, simplifică urmărirea contractelor cu consumatorii finali, automatizează procesul de facturare pe baza datelor contractuale şi a consumurilor înregistrate, previzionează consumurile şi necesarul de achiziţii şi gestionează contractele cu partenerii şi clienţii. Sistemul oferă un tablou de indicatori de control prin care toate informaţiile necesare sunt afişate într-un mod grafic intuitiv, uşor de înţeles de către operatori.

Aflată la a XI-a ediție, Gala Premiilor eFinance este una dintre cele mai prestigioase manifestări anuale dedicate jucătorilor piețelor financiar-bancare și IT&C și premiază performerii, proiectele și produsele care au s-au remarcat în anul precedent în cele două industrii. Printre premianții acestei ediții s-au numărat companii precum Kaspersky, OTP Bank, ASIROM, BRD, S&T Romania, MasterCard Europe CEE, BCR Bank, ING Bank sau Allevo.

Aflați mai multe detalii despre soluția Charisma Billing for Energy aici