Acasă I Industrii I Retail

Retail

După o lungă perioadă de comunism, românii au îmbrăţişat extrem de rapid stilul de viaţă occidental. Au devenit consumatori pretenţioşi şi atenţi cu ceea ce cumpară. Acest lucru determină diversificarea ofertei de produse, care se doreşte a fi din ce în ce mai atractivă. Pe de altă parte, perioada de glorie a retailului se confruntă cu câteva schimbări radicale faţă de anii trecuţi: costurile de instalaţie au crescut vertiginos, preţurile terenurilor continuă să fluctueze de la an la an făcând dificile previziuni financiare pe termen lung, iar retailerii locali se aseamană din ce în ce mai mult cu cei din Europa de Vest sub presiunea marilor branduri internaţionale (Coca-Cola, Henkel), care devin partenere cu marii retaileri.

Activitatea devine atât de complexă şi de diversificată, încât menţinerea marjelor sub control, reducerea costurilor operaţionale, eficientizarea personalului dar şi creşterea loialităţii clienţilor prin programe de comunicare complexe, este imposibilă fără sisteme software integrate. Ca parte din strategia de poziţionare ca lider în furnizarea de sisteme informatice în retail, Charisma a dezvoltat în cei peste 10 ani de prezenţă în acest segment, un pachet complet de soluţii software, perfect integrat, care acoperă toate procesele critice ale unui retailer, indiferent de dimensiune sau complexitate.

Pentru a oferi soluţii complete clienţilor săi, Charisma îmbracă produsele sale cu o gamă variată de servicii IT: consultanţă, management de proiect, dezvoltare de software customizat, integrare de sistem, suport operaţional, şi cursuri de instruire.

Solicitaţi o prezentare detaliată a soluţiilor noastre de retail completând formularul din pagina www.charisma.ro/charisma-retail/

Liderii sectorului retail folosesc Charisma Business Suite
Aflaţi cum Charisma Business Suite a ajutat la succesul celor mai puternici retaileri din Romania.

„Cel mai vizibil rezultat, deocamdată, este cã echipa mea nu mai face ore suplimentare. Practic, numărul de ore de lucru a scăzut cu 25%, aducând cu sine şi scăderi de costuri salariale. Nu a fost eliminat niciun loc de muncă, ci numai s-a produs o întoarcere la normal" - Octavian Ichim, IT Manager Germanos.

[mai mult]

"Charisma este un program flexibil în care se poate opera usor, îţi poate furniza orice informaţie în timp real şi poate genera orice raport extrem de simplu şi de rapid" - Ana Dumitru, Director HR.

[mai mult]

 

Soluţii dedicate retailerilor


Soluţie de tip ERP
Charisma ERP integrează gestiunea resurselor companiei prin automatizarea proceselor contabile, a deprecierii mijloacelor fixe pe mai multe sisteme de referinţă, prin urmărirea bugetelor prin înregistrarea de facturi de vânzare şi achiziţie încheiate de companii care activează în zona de retail, indiferent de dimensiune sau complexitate. Soluţia asigură managementul paralel al locaţiilor companiei sau a celorlalte societăţi, părţi ale unui holding, şi permite urmărirea simultană a mai multor sisteme contabile, interne sau externe - RAS, IAS, USGAAP, IFRS.

Charisma ERP este un instrument puternic şi complex de monitorizare a fluxurilor de bani, prezente şi viitoare, din cadrul  unui retailer, pe ansamblul ei sau pe subunităţi componente.

[mai mult]

Soluţie dedicată sectorului retail
Modulul Charisma Retail este cea mai complexă şi populară soluţie de tip POS (Point of Sale) din România, în special datorită flexibilităţii prin care acoperă rapid orice cerinţă operaţională a unui punct de vânzare. Soluţia permite optimizarea vânzărilor de produse prin diverse modalităţi (cash sau/şi credit card/tichete cadou/bonuri valorice prin EFT POS), fiind destinată simplificării gestionării documentelor de vânzare şi a instrumentelor financiare care apar în relaţia directă magazin – consumator final.

[mai mult]

Soluţie CRM
Dezvoltată pe platforma MS Dynamics CRM, TotalSoft vă oferă o soluţie pentru gestiunea relaţiilor cu clienţii inovativă, accesibilă, care oferă o instalare rapidă, fără întreruperi de activitate. Interfaţa intuitivă, flexibilitatea şi uşurinţa customizării necesară pentru a răspunde nevoilor specifice companiilor de retail, fac din soluţia TotalSoft una dintre cele mai atractive soluţii CRM de pe piaţa românească.

În plus, consultanţii noştri vă pot ajuta “să auziţi” mai bine nevoile clienţilor, să înţelegeţi aceste nevoi şi să răspundeţi proactiv prin dezvoltarea şi maturizarea unor procese şi practici în cadrul tuturor echipelor care interacţionează cu clienţii. Prin creşterea agilităţii într-o piaţă din ce în ce mai competitivă puteţi răspunde mai uşor cerinţelor clienţilor, înconjurând cu o atitudine profesionistă produsele şi serviciile dumneavoastră.

Cu ajutorul acestei soluţii compania dumneavoastră îşi va îmbunătăţi radical eficienţa echipelor comerciale. Monitorizarea acţivităţii echipelor de vânzări, evaluarea eficienţei investiţiilor de marketing, adoptarea şi dezvoltarea unor procese şi practici interne orientate client, înţelegerea nevoilor clientului şi utilizarea unei singure voci în relaţia cu clientul – vor ajuta compania dumneavoastră să se transforme într-o organizaţie modernă, agilă, orientată client.

Vă oferim suportul necesar pentru a vă înarma angajaţii cu un instrument de business modern, robust şi inovativ, şi pentru a vă dezvolta afacerea într-un mod sănătos.

[mai mult]

Automatizarea forţelor mobile de vânzări
Charisma Mobile SFA include un set complet de instrumente pentru automatizarea, simplificarea şi gestiunea tuturor informaţiilor necesare procesului de vânzare. Acest set de instrumente oferă transparenţă asupra activităţii echipelor de vânzare, a încărcării lor sau a blocajelor de activitate. De asemenea, vă ajută în construcţia unor estimări de vânzări realiste, pe baza ciclului de vânzare propriu şi a etapei contului din pipeline-ul de vânzare.

Cel mai important, în cazul în care echipele de vânzări sunt dotate cu dispozitive mobile, procesul de vânzare poate fi urmărit în timp real de către management, iar agenţii de teren pot accesa oricând informaţiile critice disponibile în bazele de date. Astfel, puteţi maximiza utilizarea resursele de vânzare şi puteţi eficientiza activităţile operaţionale, cu impact pozitiv asupra profitului organizaţiei.

[mai mult]

Soluţie de management a documentelor
Charisma Document Management este o soluţie integrată bazată pe ultima generaţie a  tehnologiei MS Office SharePoint Server 2007. Această tehnologie permite posibilitatea de accesare a documentelor local, accesarea  offline a bibliotecilor de documente, suport pentru diverse tipuri de conţinut, posibilitatea adaptării unor politici de dezvoltare, dar şi o capacitate crescută de integrare a fluxului de lucru performanta si posibilitatea vizualizării sub forma unei structurii arborescente.

Prin implementarea soluţiei de document management, aveţi posibilitatea creării de zone publice sau private cu stabilirea de drepturi de acces pe diverse nivele ierarhice, implementarea unor fluxuri de documete specifice companiei dumneavoastră, centralizarea istoricului documentelor şi trasabilitatea lor, sau posibilitatea unor prezentări grafice de excepţie, adaptate specificului şi strategiei de imagine pe care v-o doriţi.

[mai mult]

Managementul resurselor umane
Charisma HCM este un pachet integrat de soluţii software dedicate gestiunii resurselor umane, a costurilor de personal şi a investiţiilor în dezvoltarea capitalului uman. Soluţia oferă managementul angajaţiilor şi a poziţiilor în structură, parametrizarea şi implementarea formulelor de calcul salarial, tipurile de salarii, sporuri, concedii medicale, concedii de odihnă, reţineri, construirea bugetelor salariale, transmiterea de fişiere către inspectoratele de muncă şi declaraţiile către bugetul de stat, evaluări de performanţă, urmărirea şi dezvoltarea competenţelor, gestiunea programelor de training, şi multe altele.

Charisma HCM este una dintre cele mai avansate soluţii software de gen din România, incluzând o experienţă de peste 10 ani în diverse verticale de piaţă. Soluţia Charisma HCM susţine peste 10% din forţa de muncă activă a României.

[mai mult]

Soluţie de business intelligence
Soluţia de business intelligence dedicată retailerilor acoperă suportul în procesul decizional, oferind informaţii şi statistici comparative pe baza indicatorilor financiari specifici companiilor din sectorul retail, indiferent de complexitate. Soluţia maximizează profitul retailerilor de orice dimensiune, cu ajutorul unui set complet de elemente de analiză (scorecard, analytic grid, analytic chart, rapoarte şi dashboard-uri configurabile).

[mai mult]

Soluţii self service
Rolul soluţiilor self-service este de a creşte transparenţa şi loialitatea tuturor partenerilor unei retailer – clienţi, furnizori, distribuitori, angajaţi. Soluţia self service proiectată de TotalSoft special pentru segmentul de retail reduce semnificativ costurile şi încărcarea operaţională atât pentru retailer, cât şi pentru partenerii de afaceri ai acestuia, prin intermediul unei platforme web furnizoare de informaţii de back-office (situaţie facturi, plăţi, retururi) şi prin posibilităţi de plăţi on-line, notificări pe e-mail sau SMS, sau prin tipăriri rapide a documentelor de interes.

[mai mult]

Soluţie de control costuri
Charisma Cost Control diminuează riscul financiar prin controlul bugetelor de cheltuieli şi prin urmărirea fluxurilor de aprobare a cheltuielilor conform bugetelor stabilite. Soluţia monitorizează procesele de achiziţie (RFP, RFQ, licitaţiile pentru ofertă), eficientizează procesul de ofertare şi comandă şi îmbunătăţeşte capacităţile de valorificare a oportunităţilor companiei.  În plus, Charisma Cost Control oferă managementul aprobării plăţilor facturilor de furnizori, precum şi istoricul relaţiilor contractuale cu partenerii de afaceri.

[mai mult]

Soluţie de comerţ online - eShop
e-Shop este un portal web care oferă funcţionalităţi avansate de comerţ electronic. Prin intermediul portalului, clienţii pot posta diverse tipuri de comenzi, iar administratorul poate adăuga noi produse şi servicii. Soluţia are posibilitatea vânzărilor de produse şi servicii bazate pe puncte de fidelitate, oferind funcţii de căutare avansată, filtre de afişare, alarme de disponibilitate pe stoc, afişarea celor mai cumpărate produse sau a produselor vizualizate de cumpărător, toate afişate într-un design profesional, adaptat nevoilor fiecărui retailer în parte.

[mai mult]

Intranet
Charisma Intranet este o platformă de comunicare puternică, bazată pe tehnologia MS Office SharePoint Server 2007, care oferă un mediu colaborativ pentru angajaţi. Soluţia permite schimbul de infomaţii profesionale sau personale, prin intermediul forumurilor şi al blogurilor, contribuind semnificativ la dezvoltarea unei culturi interne sănătoase, profesionale, în care informaţia critică este accesibilă la câteva click-uri distanţă.

[mai mult]

înapoi

Experimentaţi acum

Descoperiţi cea mai accesibilă şi intuitivă soluţie de afaceri.

Demonstraţie gratuită

Referinţe clienţi

"... Charisma ERP a fost ultima soluţie vizionată, moment la care ştiam deja ce vrem dar şi ce facilităţi trebuie să ofere o soluţie ERP adevarată. Ce ne-a convins? La prezentarea Charisma noi începeam frazele şi echipa TotalSoft le termina, a fost chimia aceea necesară unei relaţii de succes. ..."
Cristian Pop,
President & CEO
Pet Product
"... Am eliminat activitatea de copiere a documentelor, o activitate repetitivă mare consumatoare de timp. Acum avem o soluție modernă și rezolvăm promt și eficient solicitările salariaților, iar personalul departamentului se poate focaliza pe activități calificate de management HR ..."
Florentina Gogolan,
HR Administrative Manager Carrefour România
Carrefour România
"... Alegând Charisma HCM ne-am asigurat că vom putea îndeplinii toate criteriile stabilite, cu atât mai mult cu cât aplicaţia TotalSoft se interfaţa deja cu SAP, iar din punct de vedere financiar am beneficiat de cel mai bun raport calitate-preţ. ..."
Mihaela Daniela Nagy,
HR Manager
Villeroy & Boch
"... Nu trebuie să aştepţi să apară problemele, să ajungi în punctul în care situaţia să scape de sub control. Nu există soluţii miraculoase, lucrurile trebuie organizate astfel încât să elimini riscurile. Dacă se implementează un sistem integrat de la bun început, când compania începe să se dezvolte, se reduc riscurile şi volumul de muncă ulterio ..."
Adriana Antonovici,
HR Manager
Mega Image

Newsletter

Fii la curent cu ultimele noutăţi în tehnologie!

* Nici nouă nu ne place spam-ul, de aceea fii sigur că toate datele sunt confidenţiale şi protejate.