Acasă I Soluţii I Charisma ERP 2012 I Module Adiţionale I Refinanţare
Refinanţare
|
Produsele avantajoase de creditare şi şansa de a rămâne în competiţie doar printr-un împrumut de la bancă ori cu susţinerea acţionariatului sau a grupului din care face parte compania, impun managerilor o administrare extrem de atentă şi eficientă a acestor împrumuturi financiare.
Modulul Refinanţare este o soluţie software dedicată optimizării şi simplificării operaţiunilor cu contractele de finanţare a activităţilor interne sau a contractelor de leasing, eficientizând administrarea împrumuturilor de la acţionari sau a creditelor bancare. Sistemul gestionează unitar toate liniile de finanţare şi refinanţare, oferind o imagine unitară, transparentă, managementului companiei.
Beneficii financiare şi operaţionale
Reduce riscul corporativ şi costurile operaţionale
Prin centralizarea informaţiilor eterogene datorită introducerii unei baze centralizate, se elimină introducerea informaţiilor redundante şi manuale necesare administrării de contracte. Soluţia eficientizează şi optimizează părţile operaţionale datorită flexibilităţii remarcabile, care serveşte perfect nevoilor de business ale oricărei companii de servicii financiare şi leasing.
Expertiză de piaţă
Charisma este lider de piaţă detaşat pe segmentul soluţiilor software de business dedicate serviciilor financiare. Puteţi beneficia de această expertiză pentru a vă relansa afacerea la un alt nivel.
Funcţionalităţi:
-
Integrare cu suita Charisma ERP 2012 pentru o centralizare a managementului companiei;
-
Trasabilitate completă şi rapidă, prin urmărirea conexiunilor între toate etapele şi documentele existente în procesul de business;
-
Multi-valută şi multi-limbă;
-
Un sistem de securitate puternic, cu posibilităţi de restricţionare pâna la nivelul fiecărui câmp din aplicaţie;
-
Gestionarea liniilor de finanţare agreate cu bănci şi condiţii diverse (perioadă, comisioane, dobânzi), în mod revolving sau non-revolving;
-
Administrarea tuturor tragerile de bani efectuate pe perioada valabilităţii liniei de finanţare, cu posibilitatea de a conecta valorile cu contractele de leasing;
-
Tipuri de scadenţare standard diverse şi scadenţar de plată configurabil pe bază de formule accesibile direct în fereastra utilizator: se acceptă diverse modalităţi de calcul, mix-uri între „rate egale”, „graţie” totală, capital sau dobândă, „capital egale” în funcţie de înţelegerea dintre companie şi instituţia finanţatoare;
-
Dobândă fixă şi/sau dobândă variabilă pe bază de dobândă de referinţă indiferent de periodicitatea de actualizare;
-
Modalităţi de calcul dobândă pe scadenţarul de plată diverse, lunare sau zilnice, cu referinţă anuală 365 sau 360, precum şi gestionarea reală a scadenţarului intern cu ajutorul dobânzii reale;
-
Monitorizarea istoricului modificărilor prin intermediul Actelor Adiţionale la contractele de refinanţare pentru: modificarea parametrilor financiari, rescadenţare, plăţi anticipate, etc.;
-
Interfaţare cu extrasul de cont şi include posibilitatea alocării plăţilor de dobândă sau de capital pe tragerile efectuate;
-
Automatizare calcul de valori creditate;
- Interfaţă scontare contracte de refinanţare.
Clienţi care utilizează modulul Refinanţare















