Acasă I Soluţii I Charisma HCM I Module I Talent Management I Managementul Competenţelor
Managementul Competenţelor
|
Într-o economie competitivă, avantajul unei companii poate fi obţinut doar prin competenţele şi devotamentul angajaţilor.
Cunoaşteţi în profunzime ce aptitudini şi competenţe există în organizaţia dumneavoastră? Vă sprijină acestea strategia de viitor? Modulul Managementul Competenţelor vă ajută să identificaţi persoanele cu aptitudinile şi competenţele, calificările, cunoştinţele şi calităţile personale de care aveţi nevoie în companie, şi să planificaţi viitoarea lor dezvoltare în raport cu obiectivele organizaţionale.
Identificarea şi alocarea persoanelor în poziţia corectă, la momentul potrivit contribuie semnificativ la creşterea motivaţiei lor şi reduce riscul de a părăsi compania, evitându-se astfel costurile de recrutare, perturbările şi pierderea de cunoştinţe şi abilităţi critice.
Managementul Competenţelor reprezintă o componentă cheie a soluţiei de Talent Management. Această soluţie poate fi integrată cu Modulul de Training şi Modulul Dezvoltarea carierei şi a planului de succesiune, ajutând astfel la crearea planurilor individuale de dezvoltare, dar şi la luarea celor mai bune decizii cu privire la sesiuni de training, promovări, redistribuiri, salarizări sau compensaţii.

Beneficii financiare şi operaţionale
Localizează competenţele
Identifică angajaţii care deţin competenţe, calificări sau experienţă relevante, prin utilizarea unei tehnologii avansată de căutare, care permite totodată, integrarea cu alte sisteme HR.
Creează profile personalizate
Modulul permite crearea de modele proprii de competenţe şi pune la dispoziţie 400 de competenţe cheie în 18 domenii de bază, facilitând profilarea rolurilor actuale sau viitoare.
Identifică competenţele lipsă
Soluţia permite planificarea inteligentă a promovărilor, mobilităţii interne şi dezvoltarea afacerii prin identificarea competenţelor lipsă şi crearea recomandărilor pentru formare şi dezvoltare individuală sau la nivel de echipă.
Mobilizeză competenţele
Sprijină relocările internaţionale sau detaşările prin identificarea şi încurajarea oamenilor care preferă să lucreze în străinătate pentru a-şi dezvolta abilităţile necesare.
Îmbunătăţeşte performanţele forţei de muncă
Aplicaţia pune la dispoziţie funcţionalităţi avansate de căutare a echipelor sau angajaţilor potriviţi pentru un anumit proiect sau post vacant, dar şi crearea unei baze de angajaţi precalificaţi pentru anumite poziţii prin planificare şi dezvoltare eficientă.
Ajută la planificarea strategică a Resurselor Umane
Soluţia contribuie la îmbunătăţirea capacităţii de conducere şi viziunea companiei şi oferă o imagine de ansamblu asupra tuturor competenţelor din organizaţie.
Câţiva dintre clienţii care utilizează modulul Managementul Competenţelor


















