Acasă I Soluţii I Charisma Medical I Module I Ambulatoriu de Specialitate

Ambulatoriu de Specialitate

Activitatea complexă din cadrul unei unităţi medicale trebuie să se bazeze pe o sursă unică de informaţii, uşor accesibilă şi actualizată, atât despre pacienţi şi circuitul acestora în unitatea medicală, cât şi despre consultaţii, analizele efectuate, sau medicamentaţia indicată.

 
Ambulatoriul de specialitate nu face excepţie, acesta necesitând informaţii complete despre pacienţii care se prezintă la cabinetul specialistului pentru consult, cât şi posibilitatea de a înregistra toate operaţiile desfăşurate în cadrul acestuia: analize, consultaţii, internare, etc. Modulul Ambulatoriu de Specialitate integrează întreaga activitate a ambulatoriului de specialitate cu fluxul de date existent în unitatea medicală, incluzând cabinetele de consultaţii.

 
Beneficii financiare şi operaţionale

Creşte siguranţa pacienţilor 
Datorită evidenţei eventualelor alergii, a medicamentaţiei anterioare sau a istoricului de probleme medicale a pacienţilor, sistemul elimină erorile umane în administrarea medicamentaţiei şi crescând siguranţa pacienţilor.
 
Reduce timpul necesar derulării formalităţilor
Prin înregistrarea electronică în formulare predefinite, şi prin eliminarea transferului fizic de documente necesare internării sau transferului către alte unităţi medicale, soluţia reduce timpul alocat activităţilor de rutină.
 
Reduce costurile operaţionale
Modulul reduce simţitor utilizarea hartiei, reducând astfel timpul necesar completării şi transmiterii informaţiilor despre pacienţi către medici şi scăzând costurile cu personalul. În plus, dispar problemele legate de scrisul ilizibil de pe documente, informaţiile fiind salvate în format electronic în sistem.
 
Elimină erorile umane
Produsul salvează în sistem toate consultaţiile medicale efectuate de la prezentarea în camera de gardă, cât şi a altor informaţii importante despre pacient.
 
Oferă accesibilitate ridicată la informaţie 
Toate informaţiile despre pacienţi sunt accesibile oricând, indiferent de localizarea fizică a pacientului în cadrul unităţii medicale, şi citirea uşoară a acestora.
 
Eficientizează activitatea ambulatoriului de specialitate
Datorită analizelor şi statisticilor pe indicatorii de performanţă specifici camerei de gardă, managementul instituţiei medicale poate acţiona proactiv pentru eliminarea timpilor morţi şi pentru eficientizarea activităţii.
 
 
Funcţionalităţi
  • Înregistrează pacienţii într-o bază de date unică la nivelul spitalului, în conformitate cu specificaţiile legale în vigoare: data şi ora înregistrării, date buletin, secţia din care a fost înregistrată, medicul responsabil, modul de prezentare, medicul trimiţător, istoricul bolii, alergii, etc.
     
  • Înregistrează analizele solicitate de către pacienţi şi rezultatele obţinute.
     
  • Înregistrează consultaţiile pentru fiecare pacient cât şi diagnosticul acordat, medicaţia, sau procedurile medicale efectuate.
     
  • Înregistrează trimiterile la consultaţii şi procedurile medicale efectuate pacienţilor.
     
  • Tipăreşte fişa de examinare a pacientului şi o salvează în dosarul său electronic, unic la nivelul spitalului.
     
  • Salvează detaliile referitoare la tipul internării: secţia în care va fi internat, regimul alimentar, etc.
     
  • Transmite în mod automat rezultatele analizelor de la analizoare, acestea putând fi completate şi de către operatori.
     
  • Permite funcţionarea pe un singur calculator, o reţea de calculatoare într-o singură locaţie, sau pe reţele de calculatoare aflate în mai multe locaţii, interconectate şi utilizând o singură sursă de date la nivelul spitalului.

 

Clienţi care utilizează modulul Ambulatoriu de Specialitate

      

înapoi

Experimentaţi acum

Descoperiţi cea mai accesibilă şi intuitivă soluţie de afaceri.

Demonstraţie gratuită

Newsletter

Fii la curent cu ultimele noutăţi în tehnologie!

* Nici nouă nu ne place spam-ul, de aceea fii sigur că toate datele sunt confidenţiale şi protejate.