AcasăI Suita de sisteme ERP Charisma Business Suite I Charisma Analyzer - Software BI pe tehnologie Tableau Software

Charisma Analyzer - Software BI pe tehnologie Tableau Software

Un software Business Intelligence (BI) sau instrumentul de analiză comparativă este un element cheie obligatoriu în viaţa de zi cu zi a oricărei organizaţii moderne. Utilizarea unei solutii business intelligence este cu atât mai importantă într-o economie în plină transformare ca cea românească, în care orice manager trebuie să previzioneze scenarii de evoluţie, resurse necesare, să ia decizii pentru a minimiza riscurile organizaţiei, dar şi să ştie cum să profite de oportunităţile apărute într-o piaţă în continuă schimbare.

Timpul valoros pierdut pe rapoarte şi analize create din surse eterogene, sau din cauza unei lipse de comunicare, poate fi salvat printr-o soluţie software Business Intelligence care afişează indicatorii de performanţă financiari sau non-financiari într-un mod grafic deosebit de atrăgător. Astfel, activităţile critice din companie pot fi “vizualizate” în cifre şi grafice care se modifică în timp real, oferind managementului posibilitatea de a modela strategia de business şi de a lua cele mai bune decizii pentru compania sa. 

 

Câţiva dintre clienţii care utilizează soluţia Charisma Analyzer


Charisma Analyzer pe platforma Tableau Software, lider pe piaţa soluţiilor Business Intelligence prin eficiența de implementare și timpul redus necesar adaptării la cerințele clientului, aduce avantaje majore din punct de vedere funcțional, al asigurării celui mai înalt standard de vizualizare și analiză a datelor din industrie, dar și prin transformarea sistemului într-un instrument simplu și ușor de folosit, conceput pentru utilizatorii mai puțin familiarizaţi cu aplicaţiile software BI.

Pentru al doilea an consecutiv, Tableau Software este plasat ca lider în raportul “Magic Quadrant al soluțiilor Business Intelligence și platformelor de analiză”, realizat de Gartner – lider mondial în consultanta pe tehnologie. Ușurința în utilizare, capabilitățile extinse de vizualizare și agregare a datelor din surse multiple și adaptabilitatea rapidă la nevoile clienților, sunt doar câteva din punctele forte foarte apreciate de utilizatori.

Charisma Analyzer se adresează tuturor sectoarelor de activitate – servicii financiare, retail și distribuție, logistică, servicii, construcţii, medical, farmaceutic, resurse umane - oferind suport în previzionarea şi calibrarea operaţiunilor oricărui tip de organizaţie.

 

Implementare BI | De ce business intelligence?

De ce Charisma Analyzer powered by Tableau Software

Charisma Analyzer este singurul software BI (business intelligence) integrat nativ cu soluţii ERP, resurse umane adaptate legislaţiei locale, CRM sau SFA, dar şi soluţii de urmărire a bugetelor sau dedicate spitalelor, clinicilor, laboratoarelor medicale sau farmaciilor.

Înapoi sus mai mult

Software BI | Implementare BI | Beneficii

Beneficii Business Intelligence

Flexibilitatea soluţiei software BI (business intelligence) Charisma, configurarea indicatorilor de performanţă, multitudinea de posibilităţi de afişare sau export a informaţiilor, dar şi expertiza de business înglobată sunt argumente majore pentru alegerea dvs.

Înapoi sus mai mult

Software BI | Tableau Desktop

Charisma Analyzer Desktop

Charisma Analyzer Desktop oferă funcţionalităţi cheie pentru utilizatori precum performanță, suport, îndeplinirea obiectivelor de business și a perspectivelor de viitor.

Înapoi sus mai mult

Software BI | Analyzer Server

Charisma Analyzer Server

Analyzer Server este o soluţie software BI colaborativă, foarte ușor de adoptat și utilizat. Nu impune creșteri de personal pentru exploatare, iar utilizatorii se pot instrui gratis și rapid, rezultatele fiind imediate.

Înapoi sus mai mult

Experimentaţi acum

Descoperiţi cea mai accesibilă şi intuitivă soluţie de afaceri.

Demonstraţie gratuită

Referinţe clienţi

"... Am descoperit că avem foarte multe zone ineficiente, lucru de care nu ne dădeam seama. Acum, toate aspectele negative ale activităţii se văd. Am reuşit să eliminăm ineficienţele şi  să obţinem avantaje competitive   ..."
Cosmin Marinof,
Sales Manager
Eurolines
"... Sumarizând, Charisma ne oferă trei avantaje principale: informații corecte și în timp real, ușurință în obținerea datelor și posibilitatea de a lua a decizii de business mult mai rapid. ..."
Flori Țuțueanu,
IT Manager
Agroalim asigură o distribuţie eficientă cu Charisma ERP
"... Sumarizând, Charisma ne oferă trei avantaje principale: informații corecte și în timp real, ușurință în obținerea datelor și posibilitatea de a lua a decizii de business mult mai rapid. ..."
Flori Țuțueanu,
IT Manager
Agroalim asigură o distribuţie eficientă cu Charisma ERP

Newsletter

Fii la curent cu ultimele noutăţi în tehnologie!

* Nici nouă nu ne place spam-ul, de aceea fii sigur că toate datele sunt confidenţiale şi protejate.
 
Ne găsiţi şi pe  
© 2014 TotalSoft| Termeni şi condiţii | Site Map |Contact