TotalSoft joacă un rol activ în Asociația Companiilor de Leasing din Serbia

TotalSoft, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții software din Europa Centrală și de Est, este membru al Asociației Companiilor de Leasing din Serbia din anul 2014. Sub umbrela acestui parteneriat, la sfârșitul lunii aprilie, TotalSoft a prezentat Charisma Leasing Management celor mai importante companiilor de leasing din Serbia.

Deși piața de leasing din Serbia nu este încă pe deplin matură, vedem o excelentă oportunitate pentru noi proiecte. Prin intermediul Asociației de Leasing din Serbia am avut ocazia să prezentăm Charisma în fața unor potențiali clienți locali, devenind astfel mai vizibili și în această zonă” apreciază Vlad Cristuțiu, Product Manager TotalSoft.

Charisma Leasing Management este una dintre cele mai cunoscute soluții software de leasing la nivel European și este poziționată de KPMG în Top 10 cele mai puternice soluții software din întreaga lume.

Soluția este concepută să raspundă nevoilor multinaționalelor de leasing și se bazată pe cele mai bune practici din industria mondială. În ultimii ani, Charisma a fost aleasă ca soluție standard de grup de companii precum Deutsche Leasing, Raiffeisen Leasing sau BNP Paribas.

Asociația Companiilor de Leasing din Serbia reprezintă interesele comune ale membrilor săi, concentrându-se pe îmbunătățirea, promovarea și dezvoltarea industriei de leasing. Alături de membrii și asociații săi, participă în mod activ la crearea unui mediu de business mai bun, îmbunătățind în același timp cadrul legal de business.