Distribuţie
|
Activitatea unui distribuitor pare simplă: să cumpere şi să vândă produse. Urmărirea stocurilor, viteza de rotaţie a acestora, aprovizionarea şi livrările la timp sunt însa elementele cheie şi dificile în activitatea de distribuţie. În procesul de distribuţie, două elemente critice fac regulile jocului: pe de o parte, depozitele distribuitorului trebuie să aibă în permanenţă marfa disponibilă; pe de altă parte, distribuitorul trebuie să fie capabil să livreze comerciantului produsele cerute, în cantitatea contractată şi în perioada de timp convenită contractual. Acest proces este imposibil de optimizat fără soluţii informatice robuste, adaptate unor procese de distribuţie moderne.
Majoritatea distribuitorilor se confruntă cu deprecierile bruşte şi puternice ale leului, sau cu furturi din partea agenţilor de vânzări. Marginile de operare şi controlul costurilor sunt la fel de importante, mulţi distribuitori dând faliment pentru că furnizorii internaţionali de mărfuri nu au recunoscut faptul că în România costurile de distribuţie sunt mai mari decât în Europa de vest sau SUA.
Sub influenţa scăderii marjelor de profit sau a noilor lanţuri de distribuţie internaţionale, companiile de distribuţie apelează la soluţii informatice pentru minimizarea costurilor operaţionale, pentru creşterea loialităţii clienţilor tradiţionali, sau pentru atragerea de noi clienţi printr-o relaţie mai apropiată şi o înţelegere mai atentă a nevoilor lor. Iată de ce Charisma a dezvoltat un pachet complet de soluţii software, perfect integrat, care acoperă toate procesele critice ale unei companii de distribuţie, indiferent de dimensiune sau complexitate.
Pentru a oferi soluţii complete clienţilor săi, Charisma îmbracă produsele sale cu o gamă variată de servicii IT: consultanţă, management de proiect, dezvoltare de software customizat, integrare de sistem, suport operaţional, şi cursuri de instruire.
Liderii sectorului distribuţie folosesc Charisma Business Suite
Aflaţi cum Charisma Business Suite a ajutat la succesul celor mai puternice companii de distribuţie din Romania.
![]() |
"Să avem date corecte, în timp util, pe baza cărora să putem lua decizii rapide este foarte important pentru noi. Consider că investiţia făcută în Charisma a fost o decizie excelentă", Florin Tătaru, Director Naţional de Resurse Umane, Vel Pitar |
![]() |
“Am ales Charisma pentru că nu am vrut să reinventăm roata. Ştiam ce poate sistemul în zona de distribuţie, ştiam de asemenea că are un modul puternic de SFA, iar oamenii trecuseră deja prin etapa de training. În plus, era o aplicaţie testată de piaţa de profil, care funcţiona şi oferea rezultatele aşteptate”, Mircea Corneliu Petrea, Director IT. |
Soluţii dedicate distribuitorilor
Soluţie de tip ERP
Charisma ERP integrează gestiunea resurselor companiei prin automatizarea proceselor contabile, a deprecierii mijloacelor fixe pe mai multe sisteme de referinţă, prin urmărirea bugetelor prin înregistrarea de facturi de vânzare şi achiziţie încheiate de companii care activează în zona distribuţiei, de orice dimensiune sau complexitate. Soluţia asigură managementul paralel al locaţiilor companiei sau a celorlalte societăţi, părţi ale unui holding, şi permite urmărirea simultană a mai multor sisteme contabile, interne sau externe - RAS, IAS, USGAAP, IFRS.
Charisma ERP este un instrument puternic şi complex de monitorizare a fluxurilor de bani, prezente şi viitoare, din cadrul unei companii de distribuţie, pe ansamblul ei sau pe subunităţi componente.
Soluţie CRM
Dezvoltată pe platforma MS Dynamics CRM, TotalSoft vă oferă o soluţie pentru gestiunea relaţiilor cu clienţii inovativă, accesibilă, care oferă o instalare rapidă, fără întreruperi de activitate. Interfaţa intuitivă, flexibilitatea şi uşurinţa customizării necesară pentru a răspunde nevoilor specifice companiilor de distribuţie, fac din soluţia TotalSoft una dintre cele mai atractive soluţii CRM de pe piaţa românească.
În plus, consultanţii noştri vă pot ajuta “să auziţi” mai bine nevoile clienţilor, să înţelegeţi aceste nevoi şi să răspundeţi proactiv prin dezvoltarea şi maturizarea unor procese şi practici în cadrul tuturor echipelor care interacţionează cu clienţii. Prin creşterea agilităţii într-o piaţă din ce în ce mai competitivă puteţi răspunde mai uşor cerinţelor clienţilor, înconjurând cu o atitudine profesionistă produsele şi serviciile dumneavoastră.
Cu ajutorul acestei soluţii compania dumneavoastră îşi va îmbunătăţi radical eficienţa echipelor comerciale. Monitorizarea acţivităţii echipelor de vânzări, evaluarea eficienţei investiţiilor de marketing, adoptarea şi dezvoltarea unor procese şi practici interne orientate client, înţelegerea nevoilor clientului şi utilizarea unei singure voci în relaţia cu clientul – vor ajuta compania dumneavoastră să se transforme într-o organizaţie modernă, agilă, puternic orientată client.
Vă oferim suportul necesar pentru a vă înarma angajaţii cu un instrument de business modern, robust şi inovativ, şi pentru a vă dezvolta afacerea într-un mod sănătos.
Automatizarea forţelor mobile de vânzări
Charisma Mobile SFA include un set complet de instrumente pentru automatizarea, simplificarea şi gestiunea tuturor informaţiilor necesare procesului de vânzare. Acest set de instrumente oferă transparenţă asupra activităţii echipelor de vânzare, a încărcării lor sau a blocajelor de activitate. De asemenea, vă ajută în construcţia unor estimări de vânzări realiste, pe baza ciclului de vânzare propriu şi a etapei contului din pipeline-ul de vânzare.
Cel mai important, în cazul în care echipele de vânzări sunt dotate cu dispozitive mobile, procesul de vânzare poate fi urmărit în timp real de către management, iar agenţii de teren pot accesa oricând informaţiile critice disponibile în bazele de date din interiorul companiei. Astfel, puteţi maximiza utilizarea resursele de vânzare şi puteţi eficientiza activităţile operaţionale, cu impact pozitiv asupra profitului organizaţiei.
Soluţie de management a documentelor
Charisma Document Management este o soluţie integrată bazată pe ultima generaţie a tehnologiei MS Office SharePoint Server 2007. Această tehnologie permite posibilitatea de accesare a documentelor local, accesarea offline a bibliotecilor de documente, suport pentru diverse tipuri de conţinut, posibilitatea adaptării unor politici de dezvoltare, dar şi o capacitate crescută de integrare a fluxului de lucru performanta si posibilitatea vizualizării sub forma unei structurii arborescente.
Prin implementarea soluţiei de document management, aveţi posibilitatea creării de zone publice sau private cu stabilirea de drepturi de acces pe diverse nivele ierarhice, implementarea unor fluxuri de documete specifice companiei dumneavoastră, centralizarea istoricului documentelor şi trasabilitatea lor, sau posibilitatea unor prezentări grafice de excepţie, adaptate specificului şi strategiei de imagine pe care v-o doriţi.
Managementul resurselor umane
Charisma HCM este un pachet integrat de soluţii software dedicate gestiunii resurselor umane, a costurilor de personal şi a investiţiilor în dezvoltarea capitalului uman. Soluţia oferă managementul angajaţiilor şi a poziţiilor în structură, parametrizarea şi implementarea formulelor de calcul salarial, tipurile de salarii, sporuri, concedii medicale, concedii de odihnă, reţineri, construirea bugetelor salariale, transmiterea de fişiere către inspectoratele de muncă şi declaraţiile către bugetul de stat, evaluări de performanţă, urmărirea şi dezvoltarea competenţelor, gestiunea programelor de training, şi multe altele.
Charisma HCM este una dintre cele mai avansate soluţii software de gen din România, incluzând o experienţă de peste 10 ani în diverse verticale de piaţă. Soluţia Charisma HCM susţine peste 10% din forţa de muncă activă a României.
Soluţie pentru colectarea debitelor
Charisma Collection aduce avantajul unui produs software complet, de sine stătător, dar care poate funcţiona perfect integrat cu toate celelalte soluţii dedicate sectorului de distribuţie dezvoltate de către TotalSoft. Charisma Collection gestionează colectarea debitelor de la clienţi, procesele de soluţionare a dosarelor juridice şi reposesie, precum şi orice activitate de remarketing - reselling, renting, refinancing.
Soluţie de business intelligence
Soluţia de business intelligence dedicată distribuitorilor acoperă suportul în procesul decizional, oferind informaţii şi statistici comparative pe baza indicatorilor financiari specifici companiilor de distribuţie. Soluţia maximizează profitul distribuitorilor de orice dimensiune, cu ajutorul unui set complet de elemente de analiză (scorecard, analytic grid, analytic chart, rapoarte şi dashboard-uri configurabile).
Soluţii self service
Rolul soluţiilor self-service este de a creşte transparenţa şi loialitatea tuturor partenerilor unei companii – clienţi, furnizori, distribuitori, angajaţi. Soluţia self service proiectată de TotalSoft special pentru segmentul de distribuţie reduce semnificativ costurile şi încărcarea operaţională atât pentru distribuitor, cât şi pentru partenerii de afaceri ai acesteia, prin intermediul unei platforme web furnizoare de informaţii de back-office (situaţie facturi, plăţi, retururi) şi prin posibilităţi de plăţi on-line, notificări pe e-mail sau SMS, sau prin tipăriri rapide a documentelor de interes.
Soluţie de control costuri
Charisma Cost Control diminuează riscul financiar prin controlul bugetelor de cheltuieli şi prin urmărirea fluxurilor de aprobare a cheltuielilor conform bugetelor stabilite. Soluţia monitorizează procesele de achiziţie (RFP, RFQ, licitaţiile pentru ofertă), eficientizează procesul de ofertare şi comandă şi îmbunătăţeşte capacităţile de valorificare a oportunităţilor companiei. În plus, Charisma Cost Control oferă managementul aprobării plăţilor facturilor de furnizori, precum şi istoricul relaţiilor contractuale cu partenerii de afaceri.
Soluţie de comerţ online - eShop
e-Shop este un portal web care oferă funcţionalităţi avansate de comerţ electronic. Prin intermediul portalului clienţii pot posta diverse tipuri de comenzi, iar administratorul poate adăuga noi produse şi servicii. Soluţia are posibilitatea vânzărilor de produse şi servicii bazate pe puncte de fidelitate, oferind funcţii de căutare avansată, filtre de afişare, alarme de disponibilitate pe stoc, afişarea celor mai cumpărate produse sau a produselor vizualizate de cumpărător, toate afişate într-un design profesional, adaptat nevoilor fiecărui distribuitor în parte.
Intranet
Charisma Intranet este o platformă de comunicare puternică, bazată pe tehnologia MS Office SharePoint Server 2007, care oferă un mediu colaborativ pentru angajaţi. Soluţia permite schimbul de infomaţii profesionale sau personale, prin intermediul forumurilor şi al blogurilor, contribuind semnificativ la dezvoltarea unei culturi interne sănătoase, profesionale, în care informaţia critică este disponibilă din câteva click-uri.
Experimentaţi acum
Descoperiţi cea mai accesibilă şi intuitivă soluţie de afaceri.Referinţe clienţi
- "... Charisma ne-a oferit o viziune mult mai clară asupra activităţii de distribuţie, în special a gradului de livrare a produselor, dar şi un credit control pe partenerii de distribuţie mult mai bun. Practic, aplicaţia ne-a ajutat să identificăm şi să corectăm punctele slabe din activitatea noastră. ..."
- Bogdan Grama,
General Manager
Agroalim - "... Suntem multumiţi de modul în care s-a desfăşurat implementarea, de rezultatele obţinute, de analizele pe care le putem face. Să avem date corecte, în timp util, pe baza cărora să putem lua decizii rapide este foarte important pentru noi. Consider că investiţia făcută în Charisma a fost o decizie excelentă. ..."
- Florin Tătaru,
Director Naţional de Resurse Umane
Vel Pitar


