La scurt timp după înfiinţarea sa în 1994, TotalSoft a devenit una dintre cele mai importante firme de software din România, cu o reputaţie ireproşabilă şi o poziţie consolidată pe piaţa de software internă şi internaţională. În prezent, echipa TotalSoft este formată din peste 380 de specialişti, cu o excelentă experienţă în domeniul IT&C, al căror spirit de inovaţie şi competenţă garantează îndeplinirea cu succes a proiectelor clienţilor săi.
Cu peste 1500 de clienţi în sectorul privat şi public din 20 de ţări, printre care USA, Germania, UK, Italia sau Franţa, TotalSoft deţine o expertiză de necontestat în verticale ca financiar-bancar, leasing, distribuţie, retail, medical, utilităţi, construcţii, proiectare, producţie, servicii sau administraţie publică.
TotalSoft este unic reprezentant Primavera în România şi Ungaria şi este formatorul şi principalul promotor al profesiei de Project Management la nivel regional, pregătind deja peste 5000 de specialişti certificaţi internaţional în project management. Compania deţine suita proprie de soluţii software Charisma Business Suite, din care fac parte sisteme integrate recunoscute, cum ar fi Charisma ERP, Charisma HR&Payroll sau Charisma Medical Software.
TotalSoft este parte a grupului Global Finance, una dintre cele mai importante firme de investiţii private din Europa de Sud-Est, cu birouri în Atena, Bucureşti, Sofia şi Belgrad. Global Finance administrează fonduri de peste 850 milioane euro, obţinute în urma administrării de fonduri de investiţii private şi imobiliare, şi a realizat peste 70 de investiţii de la înfiiţarea sa în 1991.