Acasă I Expertiză I Referinţe

Referinţe

Recomandarile au o importanţă deosebită în aprecierea calităţii unei soluţii software. Succesul unei implementări înseamnă garanţia unor metodologii de implementare complexe, a maturităţii proceselor de dezvoltare, dar şi a experienţei oamenilor din spatele produsului.

Industrie: Soluţie:
Am găsit 37 elemente în "Referinţe"

Tiriac Leasing

" În momentul implementării soluţiei făceam circa 150 de contracte noi pe lună. Datorită sprijinului din partea aplicaţiei am ajuns la circa 700 de contracte noi pe lună. Un volum de patru ori mai mare, şi nu prin multiplicare cu patru a personalului  ", Adrian Alexe, President and General Manager, Tiriac Leasing

Înapoi sus mai mult

Bog'art

" Câştigul este fantastic, se resimte foarte puternic. Se lucrează acum cu eleganţă, s-a eliminat lucrul haotic. Avem acum o structură solidă a informaţiei. Înainte, orice factură, ba chiar şi bonul acela primar, trebuia introdus cel puţin de două ori. Aşa, timpul de prelucrare a informaţiei s-a redus cel puţin la jumătate. Iar în unele cazuri, câştigul de timp pe operaţiuni este de ordinul zilelor, în fiecare lună ", Alexandru Cârstoiu, IT Manager

Înapoi sus mai mult

Primăria Sectorului 6

" Charisma oferă o serie de rapoarte specifice instituţiilor publice şi permite urmărirea îndeaproape a bugetelor astfel încât să se respecte bugetul stabilit. De fapt acesta este cel mai important beneficiu adus de Charisma, care nu era posibil în vechea aplicaţie folosită de Primaria Sector 6, respectiv impunerea restricţiilor de cheltuieli care nu permit sub nici o formă depăşirea bugetului ", Mihăiţă Cristian, Project Manager

Înapoi sus mai mult

Rebu

" Charisma era uşor de utilizat, de configurat, mai ales pe partea de rapoarte; este o aplicaţie locală, potrivită pieţei româneşti. Este flexibilă, uşor de adaptat şi în acelaşi timp complexă. Nu în ultimul rând, a existat o colaborare foarte bună şi foarte directă cu managementul companiei ", Luminiţa Baicu, Chief Financial Officer

Înapoi sus mai mult

Impact

" Charisma a fost singura soluţie care înglobează în ea un element esenţial pentru construcţii - modulul de project management. Celelalte câteva companii pe care le-am prospectat aveau soluţii care cuprindeau numai părţile financiar-contabilă, balanţă de venituri-cheltuieli - fără a avea partea de planificare, de contracte, module foarte importante pentru noi. ", Florin Chiriţă, Marketing Director

Înapoi sus mai mult

Pagina precedentă | Mergi la pagina:  1 2 3 4 5 6 7 8 | Pagina următoare

 

Experimentaţi acum

Descoperiţi cea mai accesibilă şi intuitivă soluţie de afaceri.

Demonstraţie gratuită

Newsletter

Fii la curent cu ultimele noutăţi în tehnologie!

* Nici nouă nu ne place spam-ul, de aceea fii sigur că toate datele sunt confidenţiale şi protejate.